Mângâietorul

Valentin Popovici

Ca un azur de cer senin la înserare
Şi ca zefirul cald ce-adie-n frunze rare
Cu noi e Dumnezeu, Mângâietorul dulce,
Şi-n susur mlădios ne ia şi ne conduce
Spre zări strălucitoare.
Ca picături de har din ploaia cea târzie
Peste-un pământ uscat de secetă-n pustie,
Aşa e Duhul Sfânt când între noi coboară
Pe-aripi de rugăciuni în clipele de seară,
Şi toarnă bucurie.
Ca untdelemnul scump al ungerilor sfinte
Ce curge pe obraz şi trece pe veşminte,
Aici e Dumnezeu; cu noi El Se desfată
Într-un parfum sublim de smirnă preacurată
Şi dragoste fierbinte.
Ca visul cel senin din noaptea furtunoasă,
Ca un opaiţ mic în bezna neguroasă,
Cu noi e Duhul Sfânt, furtunile înfruntă,
Ne-nvaţă să iubim, ne-mbracă pentru nuntă
În haina de mireasă.

Nu număra când...

Valentin Popovici

Nu număra când holda-ți semeni

Din boabe câte-arunci în vânt,

Nici nu privi câți râd la garduri,

Tu ieși și seamănă oricând!

Și când zidești un zid la casă

Nu te opri până nu-i gata,

Zidește chiar dacă-i spre seară,

Stăpânul îți aduce plata!

Și nu uita că cei ce rabda

Și seamănă chiar asupriți

Vor fi la secerișul mare

Cei mai bogați și fericiți!

Și cum în zidul de la casă

N-ajunge doar o cărămidă,

Și nu-i de-ajuns un bob să semeni

În holda cea cu pălămidă,

Ci mii de cărămizi și pietre

Clădite cu sudoarea ta

Se-așează una peste alta

Ca zidul întărit să stea;

Și mii de boabe aruncate

În brazdele adânci și sfinte

Fac lanurile legănate

Și coapte-n arșița fierbinte.

Nici tu nu da 'napoi când Domnul

Îți cere jertfa pe-un altar;

Căci cei bogați vor sta afară,

Dar cei ce plâng avea-vor har!

Și nu uita că-Mpărăția

E chiar în mine și în tine,

Și zidul ei se construiește

Din cărămidă arsă bine.

Curaj! Și când nu poți în viață

Doritul vis să-l împlinești.

Vezi poate ai numai o boabă.

Sau două pietre să-l clădești.

Iar când trudit-ai pentru Domnul

Și n-a fost nimeni să-nțeleagă,

Nu te-ntrista, azvârle-n brazdă

Nu doar un bob, ci traista-ntreagă!

Și când te rogi parcă zadarnic,

Când ochii-n lacrimi ți-i închizi,

Nu dispera, căci rugaciunea

Îți cere mii de cărămizi!

... Din praf si pulbere la slava ...

Valentin Popovici

...Din praf şi pulbere la slavă...
O, Doamne mare, ce minune!
Ne scoţi din foc ca pe-un tăciune;
Din groapa negrului pământ,
La cel mai alb şi scump veşmânt;
Prin harul Tău ce nu apune,
Ne scoţi din pulberi şi genune,
La slava cerului Tău sfânt!
...Din praf şi pulbere la slavă...
Azi glasul Tău sublim ne cheamă
Să fim cu-arhanghelii de-o seamă,
În înfrăţiri de veşnicii
Cu sfinţii-n zecile de mii;
S-ajungem din a morţii teamă
La slăvi ce nu se mai destramă,
Pe veci ai nemuririi fii!
...Din praf şi pulbere la slavă...
Isuse, prin a Ta-ndurare,
Ne scoţi din bezna-ngrozitoare;
Din molecule de pământ,
Din lucruri care nu mai sunt,
Cu vocea Ta nemuritoare,
La strălucire şi splendoare,
Moştenitori pe-un nou pământ!
...Din praf şi pulbere la slavă...
0, Doamne, cum ai luat aminte
La slabele noastre cuvinte,
La glasul nostru din abis
La geamătul de nedescris,
Şi cu iubirea de Părinte,
Ai pironit în palme sfinte
Al morţii ferecat zapis!
...Din praf şi pulbere la slavă...
La marea vremilor răscruce,
Noi preţul nu-l puteam aduce,
Căci sufletul ne era prins,
De patimi şi păcate-nvins.
Dar Tu ai coborât pe cruce,
Şi harul ce salvare-aduce,
Din slăvi la pulbere s-a-ntins.
...Din praf şi pulbere la slavă...
Cum să-nţelegem noi, sărmanii,
Ce fum şi abur ne sunt anii?
Şi ce-a însemnat acel cuvânt,
Din toate câte-n lume sunt:
"O, Eli Lama Sabactani!"
Cuvintele cele mai stranii
Rostite pe acest pământ!
...Din praf şi pulbere la slavă...
Privim spre Tine ca la soare,
Şi slava-i pentru noi prea mare;
Oricât cu Duhul Tău ne-ai uns,
Nu vom pătrunde-ndeajuns,
Misterul cel de sărbătoare,
Ca un sărut şi-o-mbrăţişare,
În crucea Golgotei ascuns.
...Din praf şi pulbere la slavă...
Stă cerul astăzi în uimire,
O, Doamne mare, ce iubire,
Ce har măreţ, de nedescris,
Ce străluciri, ce slăvi de vis!
Noi, cei sortiţi la osândire,
Să căpătăm o moştenire,
Cu îngerii din Paradis!
...Din praf şi pulbere la slavă...
Ne-om aduna pe nori, în zare,
Spre-a Paradisului hotare,
Când trâmbiţa ne va trezi,
Şi străluciri ne-or copleşi,
În preaslăvitele pridvoare,
La adunarea-n sărbătoare
A zecilor de mii şi mii.
...Din praf şi pulbere la slavă...
Venim din lumea cea păgână,
De unde moartea e stăpână,
La pomul vieţii de cleştar,
La poarta de mărgăritar...
Isuse, ţine-ne de mână,
Căci suntem... - pulbere, ţărână
Salvaţi, salvaţi, salvaţi prin har!

... butterfly wings ... (7)

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; până nu încep să tremure paznicii casei şi să se încovoaie cele tari până nu se opresc cei ce macină căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit,  te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele; până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.(Eclesiastul 12:1-7)

Există un capăt de drum...

Valentin Popovici

Există un capăt de drum la-nserare,
Poteca spre ultima îmbrăţişare,
Un ultim sărut şi un zâmbet uitat,
La ultima gară, un ultim oftat...

Există o ultimă oră târzie,
În orice-nceput şi în orice tărie,
Un capăt de fir ce s-a rupt din suman,
O ultimă pagină ruptă din an.

Există o lacrimă tristă din urmă,
Un val din ocean ce la maluri se curmă;
Şi când se încheie sfiosul alint,
Se rupe şi funia tare de-argint.

Există o ultimă pagină scrisă,
O lungă tăcere la vorba cea zisă,
Un cântec de lebădă, ultimul dor,
Când cade găleata de la izvor.      

Dar ce fericire, ce sfântă splendoare,
Să-ajungem la capăt de drum, la-nserare;
Şi-acolo la ultimii paşi pe drumeag,
Să vină Isus, să ne-aştepte în prag! 

Happy new year!!! 

... butterfly wings ... (4)

V-am promis saptamana trecuta o poezie pe aceeasi tema, dar de un autor crestin... Asa ca: enjoy! :)

 

Bobocul de floare - Valentin Popovici

Un boboc de trandafir,

Un ghem de petale,

Gingas si firav si moale,

Dac-as vrea sa-l desfac,

Sa-l fortez sa imi faca pe plac,

Sa-i intind cu degetele mele

Petalele in siruri paralele,

I-as distruge ireparabil potirul,

As strica trandafirul.

Caci petalele sale gingase

S-ar strange toate naravase,

Ar muri strivite si rupte, batute,

In mainile mele nepricepute.

Dar Dumnezeu deschide bobocul de floare

Incet, pe-ndelete, cu multa rabdare.

Daca nu pot deschide o floare razleata,

Cum as deschide eu tainele-n viata?

Si daca petalele cu matasea lor fina

La vremea lor zambesc in lumina,

De ce sa nu cred ca Domnul va face

Si-n mine la fel atunci cand Ii place?

Mai bine s-astept sa-nteleg viitorul,

Cand vine chiar Domnul sa-mi dea ajutorul.

Isus are-n mana puterea divina,

Sa dea-ntelepciune, sa faca lumina;

Eu doar sa raman cu fata la soare

Si-n El sa astept, ca bobocul de floare.

=Amin= 

PS: Avand in vedere ca maine e ziua cuiva special... As vrea sa ii dedic aceasta poezie... dear te stii tu cine esti ;);)... I love you my friend :imbratisare: :* Domnul sa te binecuvinteze!

... butterfly wings (2) ...

Ieri la biserica, indemnurile s-au legat in mare parte de harul pe care Dumnezeu ni l-a facut... ce inseamna a avea har... sau a fi in harul Lui... Cu ceva vreme in urma am descoperit o poezie care raspunde in mare parte la aceste intrebari... bineinteles la versurile acestei poezii fiecare dintre noi poate sa adauge definitia lui/ei personala a harului...

 Ce-i harul? - Valentin Popovici

Ma-ntrebi: Ce e harul? E-o sfanta minune

Cand Soarele apare si nu mai apune,

Si chiar peste neguri si nori de-ncercari,

Te poarta-n lumina pe-a slavei carari.

Ce-i harul? E Domnul ce vine pe valuri

Si-n miezul de noapte te-aduce la maluri;

E Domnul Pastorul, ce-ti da un sarut

Cand altii cu pumnii-nclestati te-au batut.

Ce-i harul? E-o viata deplin innoita

In sangele Jertfei, ca neaua albita,

si haina purtata din zori la apus,

Dar fara de pata in Domnul Isus.

Ce-i harul? E-o cale prin munti de lumina,

Cu piscuri dincolo de orice-nvenina;

Poteca prin valea de umbre ce pier,

Cu semne: ”Pe-aicea e drumul spre cer”.

Ce-i harul? E visul deja ce se vede,

Trait cu iubire in cel care crede;

E pacea pe fata acelui iertat,

In vorbele sfinte si-n gandul curat.

Ce-i harul? E Domnul pe crucea amara,

In locul tau, Mielul, intins ca sa moara,

E ziua-nvierii din veacul cel rau,

Cand poti si tu spune: ”Sunt, Doamne, al Tau!”

   

Harul pentru mine... e ceva ce nu se vede dar se simte... in Harul LUI am viata, si prin Jertfa LUI am viata din belsug... Harul nu se cerceteaza se crede... Fara har nu avem nimic...nu suntem nimic...

Doamne iti multumesc pentru harul Tau pe care il reversi in fiecare zi in viata mea!!!