Așa cum îi stă bine oricărui creștin născut din nou... azi dimineață am fost la biserică... Nu știu ce fel de relație cu Dumnezeu aveți voi cei care citiți acest blog (dacă aveți una)... Dar în ultima vreme Dumnezeu mi-a vorbit foarte mult... și câteodată în locuri și în moduri la care nici nu mă așteptam...
Astăzi la biserică mi-au atras atenția versurile unei cântări : ”Cenușa mea Ți-aduc în dar/Crucea Ta îmi e altar”... De multe ori avem atâtea lucruri în viața noastră care nu sunt bune, ne trag în jos, ne sufocă... Am simțit personal de multe ori cum efectiv nu mai trăiam...respiram da, dar nu trăiam... totul era inerție, obicei, nu mai vedeam minuni, nu mai simțeam dragoste... Dar de fiecare dată Dumnezeu a știut să mă atragă înapoi spre El... niciodată nu ne lasă singuri, chiar dacă noi suntem aceia care nu il mai căutăm... Trebuie doar să strigăm și ne răspunde...doar să știm să-I ascultăm vocea...
Versurile de mai sus mi-au adus în minte și o parte a unui verset din Matei 12, o parte din versetul 20 al acestui capitol spune așa: ”nu va stinge un fitil care fumegă”... Bineînțeles este vorba de Dumnezeu... El este acela care niciodată nu ne va da la o parte, niciodată nu își va face prieteni noi și va uita de cei vechi, niciodată nu ne va folosi așa cum de multe ori o fac cei din jurul nostru... Și acesta este un motiv de mulțumire pe care fiecare trebuie să-l avem în inima noastră...
Vă îndemn încă o dată : aduceți cenușa voastră la piciorul crucii Lui, și veți fi uimiți de felul în care Dumnezeu poate să schimbe cenușa într-un foc care să ardă cu vâlvătaie pentru El!!!
