Nu număra când...

Valentin Popovici

Nu număra când holda-ți semeni

Din boabe câte-arunci în vânt,

Nici nu privi câți râd la garduri,

Tu ieși și seamănă oricând!

Și când zidești un zid la casă

Nu te opri până nu-i gata,

Zidește chiar dacă-i spre seară,

Stăpânul îți aduce plata!

Și nu uita că cei ce rabda

Și seamănă chiar asupriți

Vor fi la secerișul mare

Cei mai bogați și fericiți!

Și cum în zidul de la casă

N-ajunge doar o cărămidă,

Și nu-i de-ajuns un bob să semeni

În holda cea cu pălămidă,

Ci mii de cărămizi și pietre

Clădite cu sudoarea ta

Se-așează una peste alta

Ca zidul întărit să stea;

Și mii de boabe aruncate

În brazdele adânci și sfinte

Fac lanurile legănate

Și coapte-n arșița fierbinte.

Nici tu nu da 'napoi când Domnul

Îți cere jertfa pe-un altar;

Căci cei bogați vor sta afară,

Dar cei ce plâng avea-vor har!

Și nu uita că-Mpărăția

E chiar în mine și în tine,

Și zidul ei se construiește

Din cărămidă arsă bine.

Curaj! Și când nu poți în viață

Doritul vis să-l împlinești.

Vezi poate ai numai o boabă.

Sau două pietre să-l clădești.

Iar când trudit-ai pentru Domnul

Și n-a fost nimeni să-nțeleagă,

Nu te-ntrista, azvârle-n brazdă

Nu doar un bob, ci traista-ntreagă!

Și când te rogi parcă zadarnic,

Când ochii-n lacrimi ți-i închizi,

Nu dispera, căci rugaciunea

Îți cere mii de cărămizi!

... Din praf si pulbere la slava ...

Valentin Popovici

...Din praf şi pulbere la slavă...
O, Doamne mare, ce minune!
Ne scoţi din foc ca pe-un tăciune;
Din groapa negrului pământ,
La cel mai alb şi scump veşmânt;
Prin harul Tău ce nu apune,
Ne scoţi din pulberi şi genune,
La slava cerului Tău sfânt!
...Din praf şi pulbere la slavă...
Azi glasul Tău sublim ne cheamă
Să fim cu-arhanghelii de-o seamă,
În înfrăţiri de veşnicii
Cu sfinţii-n zecile de mii;
S-ajungem din a morţii teamă
La slăvi ce nu se mai destramă,
Pe veci ai nemuririi fii!
...Din praf şi pulbere la slavă...
Isuse, prin a Ta-ndurare,
Ne scoţi din bezna-ngrozitoare;
Din molecule de pământ,
Din lucruri care nu mai sunt,
Cu vocea Ta nemuritoare,
La strălucire şi splendoare,
Moştenitori pe-un nou pământ!
...Din praf şi pulbere la slavă...
0, Doamne, cum ai luat aminte
La slabele noastre cuvinte,
La glasul nostru din abis
La geamătul de nedescris,
Şi cu iubirea de Părinte,
Ai pironit în palme sfinte
Al morţii ferecat zapis!
...Din praf şi pulbere la slavă...
La marea vremilor răscruce,
Noi preţul nu-l puteam aduce,
Căci sufletul ne era prins,
De patimi şi păcate-nvins.
Dar Tu ai coborât pe cruce,
Şi harul ce salvare-aduce,
Din slăvi la pulbere s-a-ntins.
...Din praf şi pulbere la slavă...
Cum să-nţelegem noi, sărmanii,
Ce fum şi abur ne sunt anii?
Şi ce-a însemnat acel cuvânt,
Din toate câte-n lume sunt:
"O, Eli Lama Sabactani!"
Cuvintele cele mai stranii
Rostite pe acest pământ!
...Din praf şi pulbere la slavă...
Privim spre Tine ca la soare,
Şi slava-i pentru noi prea mare;
Oricât cu Duhul Tău ne-ai uns,
Nu vom pătrunde-ndeajuns,
Misterul cel de sărbătoare,
Ca un sărut şi-o-mbrăţişare,
În crucea Golgotei ascuns.
...Din praf şi pulbere la slavă...
Stă cerul astăzi în uimire,
O, Doamne mare, ce iubire,
Ce har măreţ, de nedescris,
Ce străluciri, ce slăvi de vis!
Noi, cei sortiţi la osândire,
Să căpătăm o moştenire,
Cu îngerii din Paradis!
...Din praf şi pulbere la slavă...
Ne-om aduna pe nori, în zare,
Spre-a Paradisului hotare,
Când trâmbiţa ne va trezi,
Şi străluciri ne-or copleşi,
În preaslăvitele pridvoare,
La adunarea-n sărbătoare
A zecilor de mii şi mii.
...Din praf şi pulbere la slavă...
Venim din lumea cea păgână,
De unde moartea e stăpână,
La pomul vieţii de cleştar,
La poarta de mărgăritar...
Isuse, ţine-ne de mână,
Căci suntem... - pulbere, ţărână
Salvaţi, salvaţi, salvaţi prin har!

... butterfly wings ... (7)

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; până nu încep să tremure paznicii casei şi să se încovoaie cele tari până nu se opresc cei ce macină căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit,  te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele; până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.(Eclesiastul 12:1-7)

Există un capăt de drum...

Valentin Popovici

Există un capăt de drum la-nserare,
Poteca spre ultima îmbrăţişare,
Un ultim sărut şi un zâmbet uitat,
La ultima gară, un ultim oftat...

Există o ultimă oră târzie,
În orice-nceput şi în orice tărie,
Un capăt de fir ce s-a rupt din suman,
O ultimă pagină ruptă din an.

Există o lacrimă tristă din urmă,
Un val din ocean ce la maluri se curmă;
Şi când se încheie sfiosul alint,
Se rupe şi funia tare de-argint.

Există o ultimă pagină scrisă,
O lungă tăcere la vorba cea zisă,
Un cântec de lebădă, ultimul dor,
Când cade găleata de la izvor.      

Dar ce fericire, ce sfântă splendoare,
Să-ajungem la capăt de drum, la-nserare;
Şi-acolo la ultimii paşi pe drumeag,
Să vină Isus, să ne-aştepte în prag! 

Happy new year!!!